A VI-a ediție „Zilele Academiei de Științe Tehnice” s-a desfășurat la Timișoara, în zilele de 22 și 23 septembrie 2011, sub genericul „PRO PROSPERITAS”. [ Detalii ]
Industria grea reprezentata, în special prin domeniile siderurgie-metalurgie, constituie un pilon de dezvoltare și progres al unei tari. [ Detalii ]
Aniversarea este un moment important în existența umană și, fără îndoială și în cea a unei instituții cum este Facultatea de Construcții din Timișoara. Spiritul culturii își dorea Regele Ferdinand, întemeietorul Școlii politehnice din Timișoara să domine în raport cu ”zidurile” și aceeași dorință credem că au avut și cei care au pus bazele facultății noastre acum 70 de ani. [ Detalii ]
Cele șapte decenii de existență a unei facultăți constituie o perioadă relativ scurtă. Este o perioadă frumoasă, este tinerețea și trecerea spre maturitate, este perioada în care se înving greutățile începutului si se dezvoltă aspirațiile și direcțiile de dezvoltare ale învățământului superior în domeniul deosebit de important al construcțiilor. [ Detalii ]
Academicianul Dan Mateescu s-a nascut in Calarasi, la 15 noiembrie 1911, intr-o familie de intelectuali, instarita si apreciata de localnici. In localitatea natala urmeza scoala primara si liceul Stirbei Voda, dupa a carui absolvire se inscrie pantru studii superioare la Scoala Politehnica din Berlin – Charlottenburg, intentionand sa studieze in domeniul petrol – chimie. Alaturi de alti colegi romani se decide insa pentru constructii, obtinand diploma de inginer in 1934. [ Detalii ]
S-a stins din viață la data de 5 noiembrie 2011 cel care a fost Prof.dr.ing. Crișan Strugaru, membru marcant al Departamentului Calculatoare din cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare, ctitor și fondator al Școlii de Calculatoare din Politehnica timișoreană. [ Detalii ]
. [ Detalii ]
. [ Detalii ]
. [ Detalii ]
. [ Detalii ]
. [ Detalii ]
. [ Detalii ]