Revista

INFO ASTR TIMIŞOARA nr. 18

Nouă decenii ai citadelei învățământului tehnic superior din Timișoara

Condițiile economice ale vestului României și mințile luminate ale intelectualilor zonei au favorizat condițiile organizării învățământului tehnic superior prin înființarea în anul 1920 a Școlii Politehnice din Timișoara. [ Detalii ]

Prof.Dr.Ing. Zeno Gropșian la 90 de ani.

Profesorul universitar Zeno Gropșian s-a născut la 13 noiembrie 1920, în localitatea Sasca Montană, din județul Caraș-Severin, tatăl său-Ilie, era un cunoscut jurist și patriot ce continua tradiția familiei, iar mama-Elena, originară din Mercina, același județ, provenea dintr-o respectabilă familie de țărani care a înțeles să-și sprijine odraslele pentru continuarea studiilor, fiind soră cu Mihai Lazăr, apreciatul profesor universitar de economie agrară al facultății de profil din Timișoara, precum și cu Pavel Lazăr, avocatul și profesorul de istorie (1919-1928) de la Liceul “General I. Drăgălina” din Oravița. [ Detalii ]

Acad. Toma Dordea la 90 de ani

[ Detalii ]

Academician Radu Voinea 24 mai 1923 - 11 mai 2010

Academicianul Radu P. Voinea a fost o distinsă personalitate de mare anvergură ştiinţifică şi morală, care i-a adus o amplă recunoaştere naţională şi în străinătate.[ Detalii ]

EUGEN POP (1927 – 2010)

Profesorul Eugen Pop s-a născut la Cluj în 22 noiembrie 1927. A urmat cursurile Facultăţii de Electrotehnică din Timişoara între anii 1946 şi 1950.[ Detalii ]

Profesorul Emerit MARIN BĂNĂRESCU 120 de ani de la naştere

În anul 2010 se împlinesc 120 de ani de la naşterea profesorului emerit Marin Bănărescu, personalitate care pe parcursul vieţii a reuşit să modifice de o manieră semnificativă pregătirea inginerească în domeniul maşinilor termice şi a transportului feroviar.[ Detalii ]

A V-a Conferinţă Naţională “Zilele Academice ale Academiei de Ştiinţe Tehnice din România”

Manifestarea Academiei de Ştiinţe Tehnice din România s-a desfăşurat în perioada 28-29 Septembrie 2010 în colaborare cu Universitatea din Craiova.[ Detalii ]

OPTIM-2010,
EUCOMES 2010

OPTIM-2010, mai 20-22,2010 Moeciu (Cheile Gradistei)/Romania Conferinta bianuala internationala IEEEXplore, ISI

EUCOMES 2010 - A treia Conferință Europeană pentru Știința Mecanismelor 14-18 Septembrie 2010, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca

[ Detalii ]

A 34a Conferinţă Naţională de Mecanica Solidelor,
A 9a Conferință Internațională: Acustică. Vibrații,
COMAT – 2010 Braşov

Secţia de Mecanică Tehnică a Academiei de Ştiinţe Tehnice din România a organizat cea de-a 34a Conferinţă Naţională de Mecanica Solidelor la Universitatea “Eftimie Murgu” din Reşiţa.

Societatea Română de Acustică împreună cu Academia de Ştiinţe Tehnice din România, Institutul de cercetări pentru echipamente şi tehnologii în construcţii ICECON SA, şi Universitatea “Eftimie Murgu” din Reşiţa, au organizat cea de-a 9a Conferinţă internaţională: Acustică şi Vibraţii la Reşiţa în perioada 16-18 septembrie 2010.

Sub egida Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, secţia Mecanică Aplicată, a avut loc la Universitatea Transilvania din Braşov cea de-a treia Conferinţă internaţională “Advanced Composite Materials Engineering“ COMAT 2010, 27-29 octombrie.

[ Detalii ]

A 4-a ediţie a Conferinţei Internaţionale TEHNOLOGII INOVATIVE PENTRU ÎMBINAREA MATERIALELOR AVANSATE

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sudură şi Încercări de Materiale ISIM Timişoara, în colaborare cu Universitatea Politehnica din Timişoara şi Academia de Ştiinţe Tehnice din România – Filiala Timişoara, a organizat în perioada 9-11 iunie 2010, cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, A 4-a Conferinţă Internaţională Tehnologii inovative pentru îmbinarea materialelor avansate (TIMA10). [ Detalii ]

A 8-a ediţie a Conferinţei Internaţionale INTEGRITATEA STRUCTURALĂ A CONSTRUCŢIILOR SUDATE

În perioada 04-05 noiembrie, la Casa Adam Müller Guttenbrunn din Timişoara s-a desfăşurat cea de a VIII-a ediţie a Conferinţei Internaţionale Integritatea Structurală a Construcţiilor Sudate. [ Detalii ]

Conferinţa INTUIŢIE ŞI CREAŢIE ÎN INGINERIA ELECTRICĂ

Prin intuiţie se înţelege cunoaşterea directă, nemijlocită a unui fenomen sau proces... [ Detalii ]